


Ecclestone vorbeste deschis despre un campionat de Formula 1 independent de FIA
17 iunie 2008
vizualizari: 97

Proprietarul drepturilor comerciale ale Formulei 1, Bernie Ecclestone, a evocat deschis posibilitatea creării unui campionat independent de Federația Internațională de Automobilism (FIA), luni, în publicația britanică The Times, informează AFP.
"Echipele pot face ce vor. Pentru a le face pe plac sponsorilor, se încearcă să se spună că o scindare nu este posibilă, dar ea s-ar putea produce foarte bine", a declarat Ecclestone.
Patronii echipelor de Formula 1 nu văd cu ochi buni faptul că Max Mosley rămâne președinte al FIA, în ciuda scandalului sexual în care a fost implicat recent și care i-a afectat serios credibilitatea.
Mai mult, speculațiile privind o ruptură sunt alimentate și de faptul că negocierile pentru reînnoirea Acordurilor Concorde, care reglementează relațiile comerciale între FIA, societatea lui Ecclestone, Formula One Management, și echipe nu au fost încă demarate, deși vechile înțelegeri nu mai sunt valabile de la sfârșitul anului 2007.
În timp ce Mosley cere o creștere a puterii pentru FIA, Ecclestone subliniază în Times că absența acordurilor Concorde "nu există niciun acord între echipe și FIA". "Este un acord comercial, care a fost semnat de echipe cu Formula One Management, ceea ce înseamnă că echipele pot face ce vor. Eu sunt responsabil vizavi de investitori, care au pus în joc sume mari de bani, și față de echipe și constructori, care au făcut acelați lucru. Max ține cont de oameni care un au investit bani, ceea ce nu avantajează FIA. Tot ceea ce au sunt banii veniți din Formula 1. Dacă nu ar exista Formula 1, FIA ar fi în mare dificultate", a avertizat Ecclestone.
În urmă cu aproape 10 zile, Daily Telegraph a scris despre o întâlnire între Ecclestone și constructori ce a avut loc la Montreal, cu ocazia Marelui Premiu de Formula 1 al Canadei, însă atunci patronul F1 s-a dezis de zvonurile privind o posibilă scindare.
|