


Magny-Cours: BMW Sauber preview
17 iunie 2008
Autor: Alin Neacsu, vizualizari: 95
BMW Sauber revin in Europa dupa prima victorie din scurta lor istorie.

Dupa celebrarea primei victorii in Formula 1 in agitatul oras Montreal, BMW Sauber F1 Team a inceput imediat pregatirile pentru Marele Premiu al Frantei care va avea loc in peisajul rural oferit de circuitul Magny-Cours. Robert Kubica vine dupa prima sa victorie in acest sport, in timp ce Nick Heidfeld a completat rezultatul extrem de bun al echipei cu un loc secund; obiectivul celor doi este sa revina pe circuit si sa obtina din nou maximul posibil. Polonezul ajunge in Franta ca si lider la general, echipa fiind pe pozitia a doua in clasamentul Constructorilor, cu un dezavantaj de numai trei puncte fata de Ferrari.
Nick Heidfeld (2007: grila de start - locul 7, final - locul 5): "Imi place circuitul Magny-Cours si de asemenea peisajul rural ce-l inconjoara. Sunt suficient de norocos pentru a petrece fiecare weekend de Mare Premiu de aici intr-un mic castel inconjurat de santuri de aparare umplute cu apa. Sunt numai cateva camere, fara televizor, radio sau articole de lux, dar are ziduri de trei metri grosime. Printre caracteristicile unice ale circuitului se afla suprafata asfaltica extrem de neteda, cateva viraje "oarbe" si doua sicane de mare viteza. Virajul doi este cel mai interesant - un viraj de dreapta extrem de rapid care te trimite in necunoscut si apoi pe o urcare destul de abrupta. Circuitul a fost modificat in anumite locuri si ultima sicana nu se imbina destul de armonios cu restul pistei. Are vibratoare foarte inalte, pe care trebuie sa te urci - iar aici poti face fotografii spectaculoase cu masini pe doua roti."
Robert Kubica (2007: grila de start - locul 4, final - locul 4): "Pentru multi cursa de la Magny-Cours este una plictisitoare, dar mie imi place circuitul destul de mult. Aici am revenit pe circuit dupa accidentul de anul trecut. Este o pista interesanta pentru ca ofera o multitudine de viraje - de mare viteza, viraje lente, sicane prin care se trece cu viteze ridicate, un ac de par si zone de franare puternica. Asadar astept cu nerabdare cursa si sper ca voi obtine cel mai bun rezultat posibil, asa cum s-a intamplat in majoritatea Marilor Premii din acest an. Sper ca vom avea din nou componente imbunatatite pe masina care sa ne ajute sa ne apropiem de Ferrari si McLaren. Obiectivul meu este sa adun cat mai multe puncte posibil si sa continuu sa fiu intr-o pozitie buna si dupa cursa."
|